USR va participa la Marea Adunare Centenară de la Chișinău

Președintele USR Dan Barna, împreună cu o delegație formată din membrii partidului, va fi prezent la Chișinău unde va participa la Marea Adunare Centenară care va avea loc duminică, 25 martie.

Prezența membrilor USR la Chișinău e pentru a sublinia importanța pe care partidul o acordă acestei sărbători de istorie comună între România și Republica Moldova. Dialogul este principala pârghie a celor două țări în consolidarea identității, de aceea USR susține și se alătură oricărui demers care poate duce la dezvoltarea Moldovei.

“Este o ocazie deosebită deoarece împlinim primii 100 de ani de înfrățire. Prezența USR la Marea Adunare Centenară este una firească dat fiind că împărțim o istorie, cultură și identitate comună. Dar mai ales că în urmă cu câteva zile am avut ocazia de a mă întâlni cu mai mulți primari din Republica Moldova care au subliniat cât de important este pentru ei să aibă sprijinul nostru în special în parcursul european și euroatlantic. Un sprijin pe care îl vom arăta fără echivoc oricând va fi necesar. Duminică în întâlnirea cu oficialii de la Chișinău voi reitera susținerea pe care USR o are pentru dezvoltarea democratică și în spiritul valorilor europene”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

În anul centenarului, mai mult ca oricând USR consideră că traiectoria pe care trebuie să o aibă Moldova este una comună cu Europa, fiind singura care poate asigura prosperitatea pe care cetățenii de peste Prut o consideră vitală.

Marea Adunare Centenară este dedicată celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și va avea loc în Piața Adunării Naționale din Chișinău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *