USR susține piața regională de gaze, dar refuză trocul politic în beneficiul Ungariei și Rusiei

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu sunt dispuși să vândă în mod netransparent resursele de gaz ale României pentru a cumpăra favorurile și sprijinul lui Viktor Orbán în lupta lor împotriva justiției. 
Chiar dacă ministrul Meleşcanu a negat semnarea unui acord pe tema energiei cu Ungaria, premierul Viktor Orbán împreună cu ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, susțin contrariul. Potrivit acestora, România urmează să-şi asume obligaţia de a pune la punct condiţiile tehnice pentru a permite, începând din anul 2022, aprovizionarea cu 4,4 miliarde metri cubi de gaze natural pe an prin intermediul conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria. În plus, partea română va construi staţii de compresare care vor permite livrarea a 1,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an în 2020.

”Conform informațiilor din presă, trei companii maghiare au câștigat deja prin licitație, organizată de Transgaz și FGSZ, întreaga capacitate a interconectorului chiar înainte de a fi construit și înainte ca gazul să fie extras din Marea Neagră. Este inacceptabil cum politicieni iresponsabili pot vinde resursele României, pe șest, fără nicio considerație pentru interesul național, și nu este prima dată. Să ne amintim că tot Călin Popescu Tăriceanu ceda dreptul de explorare a unor perimetre aflate în jurul Insulei Șerpilor către firma Sterling, înainte ca Curtea de la Haga să se pronunțe asupra diferendului România-Ucraina legat de delimitarea platoului continental”, a declarat deputatul USR Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă.

Finanţată cu fonduri europene ca proiect prioritar, conducta BRUA era menită să interconecteze reţelele de gaz din Bulgaria – România – Ungaria – Austria, pentru a întări securitatea energetică europeană, prin diversificarea surselor de gaz și reducerea dependenței de gazul rusesc, prin aducerea gazului din Marea Caspică și Marea Neagră în Europa Centrală și de Sud-Est.  

”Ungaria a decis însă unilateral să nu mai continue traseul până în Austria, ci să redirecționeze gazul pe altă rută, spre statele vecine, Slovacia, Serbia, Ucraina şi Croaţia. Deși invocă scăderea dependenței de Rusia, în fapt, această decizie de a transforma BRUA în BRU subminează exact acest obiectiv și face jocul Moscovei”, a explicat Matei Dobrovie. 

În opinia sa, Budapesta profită de slăbiciunea și slugărnicia liderilor PSD-ALDE, care au nevoie de aliați în lupta lor cu justiția și statul de drept, pentru a obține niște concesii care s-o transforme în lider regional. Prin tăcere, autoritățile române demonstrează o complicitate de neiertat.

În an Centenar, resursele naturale ale României reprezintă o temă sensibilă pentru cetăţenii români, motiv pentru care un acord privind exportul de gaze naturale către Ungaria nu poate fi semnat în lipsa unei dezbateri publice la care să participe experţii în domeniu. Mai mult, guvernul PSD-ALDE trebuie să prezinte oportunitatea exporturilor de gaze și avantajele economice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *