USR: PSD pregătește terenul pentru câștigarea alegerilor prezidențiale de către Dragnea

Uniunea Salvați România avertizează că proiectul PSD de modificare a legii electorale pregătește terenul pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019 de către Liviu Dragnea.

Proiectul include mai multe modificări periculoase ce facilitează fraudarea votului, metodă de acțiune pentru care liderul PSD a primit deja o condamnare penală definitivă.

Uniunea Salvați România atrage atenția că proiectul introduce posibilitatea votului multiplu, printr-o simplă declarație. Alegătorii pot să voteze de mai multe ori, chiar dacă în sistemul informatic există dovezi că și-au exercitat deja dreptul de vot, dacă dau o declarație pe proprie răspundere că nu au mai votat.

„Este o mare ipocrizie ca după ce a respins cererile noastre repetate de a reînființa comisia specializată de cod electoral, PSD să arunce acum în circuitul legislativ un proiect foarte amplu de modificare a legilor electorale. Proiectul PSD conține prevederi ce deschid poarta fraudării scrutinului prezidențial și reprezintă un semnal serios de alarmă vis a vis de intențiile lui Liviu Dragnea privitor la alegerile de anul viitor”, a declarat deputatul USR Tudor Benga, membru în Comisia de administrație publică.

O dovadă clară că acest proiect este cu dedicație pentru Liviu Dragnea este interzicerea prin lege a acțiunilor de defăimare în campania electorală. Practic, viitorii contracandidați ai lui Liviu Dragnea nu vor putea să îl atace pe liderul PSD amintind despre dosarele sale penale, precum faimosul dosar Tel Drum.

În schimb PSD vrea să ducă viitoarele campanii electorale inclusiv în școli, ceea ce este în contradicție flagrantă cu Legea Educației care interzice activitățile politice în instituțiile de învățământ.

Toate plângerile pe care aceste modificări le vor genera cu siguranță în campania electorală vor fi soluționate direct de Biroul Electoral Central, deciziile BEC fiind executorii, fără cale de atac. În legea actuală, plângerile se soluționează la birourile electorale județene/de sector și soluțiile pot fi contestate la Biroul Electoral Central.

Uniunea Salvați România susține modificarea legii electorale pentru a construi un sistem electoral cât mai deschis, echitabil și reprezentativ, prin introducerea votului în două tururi, reducerea pragurilor electorale și extinderea votul prin corespondență.

„Sub pretextul unor modificări tehnice, PSD schimbă niște reguli ale jocului electoral. Votul pe propria răspundere și activitățile electorale permise în școli sunt indicatori importanți în acest sens. Pe de altă parte, PSD nu propune nimic pentru a ușura viața cetățenilor români care ar dori să candideze la președinție, menținând un număr de semnături prohibitiv de 200.000 semnături pentru intrarea în cursa electorală. USR a propus în Parlament scăderea semnificativă acestui număr, iar PSD a respins proiectul. Știm deja că democrația reprezentativă în viziunea PSD ia în calcul doar interesele PSD, de perpetuare a unui monopol electoral”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă, membră în Comisia de administrație publică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *