USR: PNDL continuă să fie folosit ca pușculița politică a PSD

Partidul Uniunea Salvați România reclamă modul discreționar și clientelar de alocare a fondurilor din Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2). Prin acest program urmează să fie plătiți în total 30 de miliarde de lei în perioada 2017-2020, iar deloc întâmplător județele controlate de oamenii lui Liviu Dragnea au primit cei mai mulți bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Ministrul Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, care controlează în prezent pixul PNDL continuă practicele clientare instituite de liderul PSD în modul de alocare a fondurilor de stat pentru a satisface interesele personale sau partinice. Teleormanul lui Liviu Dragnea se află în topul județelor care au primit bani de la Ministerul Dezvoltării în 2017 și va continua să rămână în top până în 2020, potrivit împărțirii realizate de Sevil Shhaideh. Nici mai mult, nici mai puțin de 875,5 milioane de lei pentru ca liderul PSD Liviu Dragnea să controleze în continuare primarii din județ.

Defalcarea sumelor pe județe arată încă o dată că nu primează logica proiectelor de dezvoltare, ci logica cumpărării baroneților locali de către baronii cei mari. Nici măcar locuitorii din județele cu alocări mari nu ar trebui să se bucure: aceștia nu sunt bani care vor ajunge realmente la ei sau la investiții utile, făcute cu cap. La fel ca data trecută, la primul PNDL, aceste județe au fost fruntașe la sumele alocate către primării, dar rămân codașe în ce privește calitatea vieții sau dezvoltarea reală”, a declarat deputatul USR Cristian Ghinea.

Parlamentarii USR au depus amendamente la legea bugetului, pentru a încerca să limiteze risipirea fondurilor publice prin PNDL, dar nu au trecut de majoritatea parlamentară, controlată de PSD. Așadar, fondurile sunt în prezent alocate, așa cum recunoaște ministrul Sevil Shhaideh, după principiul „primul venit, primul servit”, fără niciun fel de strategie coerentă pe termen mediu și lung. De fapt, strategia din spatele PNDL este satisfacerea intereselor lui  Liviu Dragnea și camarilei sale.

USR a avertizat constant că liderii PSD continuă să sacrifice interesele de dezvoltare durabilă, pe termen mediu şi lung, ale României pentru interesele private ale unui grup din partid care dorește acces la resursele bugetare, pentru a controla politic si administrativ societatea românească.

În luna aprilie, Uniunea Salvați România a făcut public un raport ascuns al Curții de Conturi asupra performanței Programului Național de Dezvoltare Locală în perioada 2013-2014, când Liviu Dragnea conducea MDRAP, raport care demonstrează că PNDL nu a avut o strategie clară de investiții și nici obiective definite, fiind utilizat ca o pusculiță politică a lui Liviu Dragnea. Sevil Shhaideh, actualul ministru al MDRAP, a fost în perioada respectivă ordonator principal de credite și coordonatorul Direcției Generale de Dezvoltare Regională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *