USR îi cere demisia lui Liviu Dragnea: Parlamentul nu este casa de avocatură a liderului PSD

Uniunea Salvați România cere demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce DNA a deschis al treilea dosar penal liderului PSD.

„Îi cerem lui Liviu Dragnea să-și dea demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și să se ocupe de problemele pe care le are cu Justiția. Nu este posibil ca Guvernul și Parlamentul să se comporte de un an de zile precum casa de avocatură a domnului Liviu Dragnea și a persoanelor cu probleme penale”, a declarat președintele USR Dan Barna, la o conferință de presă.

România nu mai poate fi condusă de infractori și acesta este principalul motiv pentru care Uniunea Salvați România a lansat săptămâna trecută o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției în sensul interzicerii penalilor în funcții publice.

„Cât timp avem persoane cu probleme penale în funcții publice vom avea acest coșmar pe care îl trăiesc cetățenii României ca principalele inițiativele ale Guvernului și Parlamentului să fie îndreptate pentru rezolvarea acestor probleme penale. O clasă politică fără persoane cu probleme penale și o legislație electorală adaptată anului 2017 sunt pașii necesari pentru a putea vorbi de o democrație în România”, a adăugat Dan Barna.

Nu putem schimba actuala clasă politică dacă menținem regulile electorale din prezent, de aceea Uniunea Salvați România a depus în Parlament un set de proiecte de legi ce vizează modernizarea legislației electorale. Proiectele scad pragul electoral şi a numărul necesar de semnături pentru înscrierea în alegeri astfel încât să încurajeze implicarea în politică a cetățenilor și să asigure o mai mare reprezentare a diversității de voci din societatea românească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *