USR consideră că PSD este incapabil să guverneze țara pe care o duce din criză în criză

Dan Barna: România este împinsă în instabilitatea politică și economică. Problema este Liviu Dragnea

Cristian Seidler: PSD să extindă principiul fără penali în funcții publice la nivelul tuturor demnităților

USR constatată că PSD condus de Liviu Dragnea ține România captivă în corupție și subdezvoltare și este incapabil să guverneze țara pe care o duce din criză în criză.

În mai puțin de un an de zile am traversat trei crize politice, OUG 13, schimbarea lui Sorin Grindeanu și un război  pentru putere între premierul Mihail Tudose și președintele PSD Liviu Dragnea, și ne îndreptăm spre o criză economică, din cauza măsurilor incompetente și iresponsabile ale guvernărilor PSD.

Am asistat, toți românii, la situații penibile, în care PSD își doboară, printr-o moțiune de cenzură, propriul guvern pentru că așa a poftit Liviu Dragnea, un politician condamnat penal și judecat pentru corupție, al cărui unic obiectiv este să oprească dosarele care-i poartă numele.

Creșterea economică se bazează doar pe consum din import, nivelul de investiții este cel mai mic din ultimii 10 ani, viața românilor este mai scumpă, stabilitatea bugetară a fost aruncată în aer, ne împrumutăm pentru a plăti salarii și pensii.

România este împinsă în instabilitatea politică și economică deși partidul de guvernământ are o majoritate confortabilă în Parlament, pe care PSD a primit-o de la milioanele de români care l-au votat, cu bună credință. PSD își bate joc de votul lor.

„Liviu Dragnea nu este și nu a fost niciodată preocupat de guvernare sau de programul de guvernare. Liviu Dragnea este disperat să modifice legile Justiției, să subminează activitatea DNA, să discrediteze partenerii internaționali ai României care cer transparență și integritate. Asta provoacă instabilitate, crize guvernamentale succesive, remanieri de miniștri și haos în procesul de guvernare”, a declarat Dan Barna, purtător de cuvânt al USR.

„Atât timp cât Liviu Dragnea va fi președintele PSD penalii vor avea în el un aliat, așa cum s-a întâmplat cu Sevil Shaiddeh și Rovana Plumb, cercetate în dosarul Belina, pe care le-a apărat până în ultima clipă. Chiar dacă Shaiddeh și Plumb au fost remaniate, discursul ce ne-a fost servit de Dragnea și Tudose arată că PSD nu a înțeles mesajul oamenilor și al USR: „fără penali in funcții publice”. Dacă l-ar înțelege ar trebui să extindă aplicarea lui la nivelul tuturor demnităților publice”, a arătat Cristian Seidler, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *