USR cere Președintelui Franței și partenerilor europeni să sprijine progresele României în lupta anti-corupție

Partidul Uniunea Salvați România salută vizita la Bucureşti a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi îşi exprimă încrederea că mesajul de susţinere a proiectului european care a adus victoria En Marche! în Franţa va avea acelaşi ecou şi în România, în dauna retoricii populiste şi iliberale practicate de unele partide din ţară noastră.

Din păcate, planificarea acestei vizite nu avea cum să anticipeze cele întâmplate ieri la Bucureşti, mai exact tentativa grosolană a PSD şi ALDE de a subordona justiţia politicului.

În acest context, Partidul Uniunea Salvați România solicită atât președintelui Republicii Franceze, cât și celorlalți parteneri europeni să ia atitudine făță de intențiile Guvernului de modificare a legilor care asigură independența Justiției și să sprijine progresele României în lupta anti-corupție.

Dacă din traseul turneului regional al Preşedintelui Macron lipsesc ţări precum Polonia şi Ungaria, este şi pentru a transmite un semnal foarte clar: derapajele de la democraţie sau încercările de legitimare a unui model de democraţie iliberală îi face mai puțini frecventabili pe liderii acestor state”, afirmă senatorul USR, Radu Mihail.

USR a reacţionat public în raport cu aceste derapaje şi şi-a exprimat solidaritatea cu mişcările politice care luptă pentru democraţie şi stat de drept. Din păcate, regimul PSD-ALDE a pregătit un pachet de modificări în domeniul justiţiei care vor să plaseze România alături de Polonia şi Ungaria.

USR îşi exprimă convingerea că, în ciuda acestui context neaşteptat şi întru totul regretabil, discuţiile bilaterale între Președintele României și Președintele Republicii Franceze pe teme esenţiale pentru cele două părţi vor progresa în spiritul parteneriatului strategic dintre cele două state.

Partidul Uniunea Salvați România saluta faptul că, la finalul acestor discuţii, Preşedintele Macron a oferit susţinerea Franţei pentru proiecte importante pentru România precum întărirea parteneriatului strategic în domeniul politic, economic și cultural.

În privința unor teme aprofundate în cadru discuțiilor bilaterale, precum directiva muncitorilor detașati sau aderarea României la spațiul Schengen,  USR consideră că orice proiect de integrare viitoare al Uniunii Europene trebuie să fie unul incluziv, bazat pe solidaritatea statelor membre şi pe valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *