USR cere conducerii Ministerului Sănătății să coordoneze direct situația din Moldova și Banat

Uniunea Salvați România, prin deputatul de Neamț Iulian Bulai și eurodeputatul Vlad Botoș, cere Ministerului Sănătății să preia coordonarea directă, în teren, a situației din cele două focare majore de coronavirus din acest moment, Moldova și Banat.

Conform datelor furnizate astăzi de Institutul de Sănătate Publică, 45% din cazurile confirmate de COVID-19 sunt din județele Moldovei (1.810 cetățeni dintr-un total de 4.057). 63 de victime din 157, adică 40% din totalul deceselor cauzate de COVID-19, sunt din Moldova.

În continuare, nu există nicio cooperare eficientă între spitalele din județele din Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, etc. pentru preluarea și transferul pacienților infectați, în funcție de specializările medicale, numărul de cadre medicale active și gradul de ocupare a paturilor în fiecare astfel de unitate.

O situație la fel de gravă se regăsește și în Banat, la Arad și Timișoara. Jumătate dintre decesele înregistrate până acum sunt pacienți internați în spitale pentru alte afecțiuni decât COVID-19.

USR consideră că Ministerul Sănătății, prin conducerea lui, trebuie să asigure acum, de la fața locului, direct, gestionarea eficientă a focarelor scăpate de sub control din cele două regiuni. Nu în scurte vizite de control și nici exclusiv prin detașarea altor medici în spitalele afectate, ci prin preluarea concretă a coordonării operațiunilor din teritoriu, în teritoriu, până la stabilizarea situației.

Suceava e sub carantină, sunt sute de medici infectați în tot județul, iar militarizarea conducerii Spitalului de Urgență nu ajunge. Riscăm ca în Moldova să se moară de la o banală apendicită pe care nu mai e nimeni s-o opereze. Numărul de infectări e uriaș, raportat la populație. Acum e momentul ca domnul ministru Tătaru și echipa lui să dea dovadă de leadership adevărat, să meargă, rând pe rând, la Arad, Timișoara, Suceava, Neamț, Iași, Câmpulung Moldovenesc, acolo unde e nevoie de restabilirea controlului, și să conducă de la firul ierbii această misiune de repunere pe picioare a sistemului. Așa se dă măsura unui autentic conducător pe timp de criză, prin implicarea personală în stabilizarea situației”, a declarat deputatul USR de Neamț Iulian Bulai.

La Arad și Timișoara e imperios necesar, acum, un management profesionist al situației epidemice, strategii limpezi de gestionare a resurselor și a riscului de infectare. Conducerea Ministerului Sănătății trebuie să arate că e aproape de cadrele medicale. Prezența în teren a responsabililor din MS e un semn necesar de solidaritate pentru județele care au devenit focare. Avem nevoie de un plan clar despre cum putem trata decent și eficient bolnavii, și pe cei infectați, și pe cei cu alte probleme medicale. Avem nevoie de proceduri clare, de dotări pentru cadrele medicale și de un control ferm al acestor proceduri”, a declarat eurodeputatul Vlad Botoș, președintele filialei județene USR Arad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *