România va fi rușinea Europei, dacă liderii PSD-ALDE ignoră apelul ambasadelor

USR somează liderii coaliției PSD-ALDE să dea curs apelului celor șapte ambasade europene, partenere ale României, care au emis, ieri, un comunicat comun cu privire la modificarea legilor justiției.

Comunicatul comun al celor șapte ambasade de la București, care reprezintă statele din nucleul dur al Uniunii Europene, face apel la liderii PSD-ALDE să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să ceară, fără întârziere, avizul Comisiei de la Veneția pentru modificarea legilor justiției.

USR avertizează că Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor îndepărta România de Franța și Germania dacă ignoră acest apel de transparență. Consecințele vor fi pierderea credibilității în fața partenerilor externi și îndepărtarea de zona euro și de spațiul Schengen.

”Guvernarea PSD-ALDE nu va putea să scoată România din UE, dar după derapajele Poloniei și Ungariei, Comisia Europeană nu va mai fi la fel de indulgentă ca până acum cu statele care nu respectă deciziile și valorile europene, astfel încât riscăm tăieri de fonduri sau chiar opțiunea nucleară de suspendare a dreptului de vot. România va fi rușinea Europei în anul în care va celebra Centenarul și riscă în 2019 să-și compromită complet potențialul de a avea o președinție a Consiliului UE măcar onorabilă”, a declarat deputatul USR Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților.

Dacă Polonia și Ungaria au beneficiat din plin de fonduri europene până acum, având o rată de absorbție mult mai ridicată decât a României, ceea ce le-a ajutat să realizeze multe proiecte interne, țara noastră trebuie să recupereze încă decalajul față de celelalte state din Uniunea Europeană. Așadar, perspectiva pierderii fondurilor structurale ne-ar distruge șansele de a beneficia economic de apartenența la UE.

Interesele personale ale liderilor actualei coaliții de guvernare de a zădărnici lupta împotriva corupției conduc la apropierea de țările din Grupul de la Visegrád, ai căror lideri s-au remarcat prin subminarea democrației și a statului de drept. De altfel, domnii Tăriceanu și Dragnea și-au exprimat deschis admiraţia pentru modelul iliberal polonez.

Politicile promovate în ultimii doi ani de partidul Lege și Justiție (PiS) în Polonia au dus la controlarea sistemului judiciar de către Parlamentul polonez, membrii legislativului putând numi și schimba inclusiv judecătorii de la Curtea Supremă. Subminarea independenței justiției a atras Poloniei cea mai dură sancțiune din partea Comisiei Europene, respectiv activarea Articolul 7 ce poate duce la suspendarea dreptului de vot în cadrul UE.

”România riscă să devină un stat iliberal în care principiul separației puterilor este abolit, iar majoritatea parlamentară își subordonează toată instituțiile. PSDragnea deține deja controlul asupra Parlamentului și Guvernului și nu mai are nevoie decât de cel asupra justiției. Revoluția legislativă a PSD-ALDE din ultimele 2-3 săptămâni merge mai departe și este comparabilă ca amploare cu cea a Fidesz-ului lui Victor Orban în Ungaria și a PiS în Polonia. În toate cazurile, nu se mai ține cont deloc de avertismentele Comisiei Europene sau de protestele de stradă ale societății civile. Orice abuz este justificat ca în Turcia de Erdogan prin legitimitatea absolută conferită de votul popular”, a declarat deputatul USR Matei Dobrovie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *