Protest USR față de adoptarea legilor Justiției în Camera Deputaților

USR condamnă modul în care coaliția PSD-ALDE a decis astăzi să pună legile justiției pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, sub rezerva primirii raportului din partea Comisiei speciale.

Rapoartele erau cel mai probabil deja scrise din moment ce au fost gata atât de repede ca să intre în plen, iar parlamentarii USR, membri în Comisia Iordache, au constatat că amendamentele depuse de ei nu sunt în raport, acest lucru fiind de o gravitate maximă.

USR atrage atenția că legile sunt dezastruoase, iar efectul acestora se va vedea în curând, pentru o perioadă lungă de timp.

“PSD-ALDE nesocotește drepturile a milioane de români. Ce vor ei să facă astăzi, să treacă forțat legile justiției în Parlament, este contrar cu ceea ce a zis Curtea Constituțională. Sper ca opoziția să se mobilizeze și să contestăm împreună aceste legi la CCR. Lucrurile nu se vor termina aici!”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, membru în comisia de justiție.

În Comisia Iordache s-a desfășurat un simulacru de dezbatere, cu texte citite și aprobate la prima vedere, deși propunerile ministerului justiției au fost trimise Comisiei de săptămâna trecută. Cel mai grav este faptul că parlamentarii PSD-ALDE au profitat de ocazie ca să extindă modificările și pe alte chestiuni decât cele prevăzute în deciziile CCR. Un exemplu este introducerea în lege a unui articol care prevede negru pe alb că președintele țării nu mai poate refuza numirile procurorilor și judecătorilor, deși deciziile CCR nu impuneau această mențiune.

“Nu veți fi la guvernare tot timpul și la un moment dat lucrurile se vor întoarce împotriva dumneavoastră. În momentul acela gândiți-vă dacă vă veți dori o justiție care să fie subordonată politic sau una independentă?”, i-a întrebat deputatul USR, Claudiu Năsui, pe reprezentanții majorității parlamentare.

USR semnalează că punerea în acord a proiectelor de modificare a legilor justiției cu deciziile CCR nu rezolvă problemele de fond, aceste proiecte rămân la fel de nocive pentru sistemul de justiție din România.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *