Plângere prealabilă la Ministerul Sănătății cu privire la examenul de rezidențiat

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a trimis, luni, o plângere prealabilă ministrului Sănătății, Florian Bodog, prin care îi cere demiterea de urgență a responsabililor pentru organizarea din acest an a examenului de rezidențiat în centrele București și Timișoara.

„Domnule ministru Bodog, examenul de rezidențiat din acest an a fost organizat extrem de prost, vă rog să considerați această interpelare și ca o plângere prealabilă prin care dau glas nemulțumirilor și suspiciunilor a mii de studenți, absolvenți de medicină care s-au trezit la finalul examenului de rezidențiat, organizat în data de 19.11.2017 nedreptățiți la prima evaluare a lucrărilor lor”, se arată în interpelarea trimisă de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

Deputatul USR îi solicită în interpelare ministrului Florian Bodog să îi comunice cine sunt persoanele responsabile de la nivelul Ministerului Sănătății pentru organizarea examenului de rezidențiat și care este regulamentul și legislația în vigoare care a stat la baza recorectării lucrărilor de rezidențiat? De asemenea, Emanuel Ungureanu îl întreabă pe ministrului Sănătății cine au fost persoanele responsabile care au transportat stick-urile cu softurile incorecte/corecte responsabile de corectarea grilelor de examen și dacă este adevărat că stick-urile de recorectare a lucrărilor au fost transportate cu ambulanțe ale sistemului de urgență a Ministerului Sănătății.

„Modul catastrofal în care Ministerul Sănătății a organizat examenul de rezidențiat în acest an a creat un sentiment de revoltă și neputință pentru sute se absolvenți de medicină care au ales să rămână în România. Modul haotic și iresponsabil în care s-au corectat și mai apoi recorectat grilele de examen mai ales în București, dar și în Timișoara mă determină să cer public Parchetului să se autosesize și să ancheteze modul în care s-a desfășurat acest examen sub patronajul rectorului UMF Ioanel Sinescu, un apropiat al acestui guvern profund toxic pentru România. Din informațiile pe care le-am primit direct de la medicii care au participat la examenul de rezidențiat grilele au fost recorectate după presupusa eroare de soft în absența unor martori și cu grava încălcare a legilor în vigoare. Cer de urgență demiterea celor responsabili de bătaia de joc la adresa medicilor care au participat la examenul de rezidențiat din centrele de examinare București și Timișoara” a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.

Deputatul USR îi solicită ministrului Sănătății să își asume responsabilitatea pentru erorile grave comise în centrele universitare din București și Timișoara și să ia urgent măsurile necesare ca niciun absolvent de medicină să nu fie neîndreptățit și persoanele responsabile de organizarea acestui examen să fie urgent demise. În caz contrar, deputatul Emanuel Ungureanu va sesiza Parchetul General.

„În cazul în care nu veți lămuri rapid și concret neclaritățile cu privire la procesul de recorectare vă rog să considerați această interpelare ca o plângere prealabilă urmând ca printr-o plângere penală pentru neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave să lămurească Parchetul General cine sunt responsabilii pentru erorile apărute în desfășurarea examenului, mai ales în procesul de recorectare în care nu s-au respectat în mod evident rigorile legii”, se mai arată în interpelarea trimisă de Emanuel Ungureanu.

Mii de studenți au semnalat nereguli în procesul de corectare a lucrărilor la examenul de rezidențiat din acest an, în centrele universitare București și Timișoara. Din cauza unor probleme tehnice, grilele de concurs au fost scanate greşit, iar lucrările au fost recorectate, fără ca studenții să fie de față.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *