Peste 80 de candidați, în cursa internă pentru alegerile europarlamentare

Peste 80 de membri USR s-au înscris în cursa internă pentru alegerea candidaților la alegerile europarlamentare din primăvara anului 2019.

Printre candidații înscriși în cursa internă se află membri din toată țara. Printre ei sunt și președinți și vicepreședinți de filiale, un consilier general (Octavian Berceanu), doi consilieri locali (Clotilde Armand S1 și Mihai Daneș S6) și doi deputați USR (Cristina Iurișniți și Cristian Ghinea).

Candidații au vârste cuprinse între 22 și 61 de ani și profesii diverse, de la economiști, ingineri IT, până la jurnaliști și cercetători.

Diaspora e bine reprezentată în această competiție cu 15 candidați.

Termenul limită pentru înscrierea candidaturilor în cursa internă a fost 22 septembrie, ora 23:59, iar până pe 28 septembrie urmează procesul de validare a candidaturilor. Lista finală a candidaților USR pentru alegerile europarlamentare va avea maximul legal de 43 de poziții, iar ordinea candidaților va fi stabilită prin votul tuturor membrilor.

USR este primul partid din România care își va alege candidații printr-un proces de tip ”primaries”, adică prin votul tuturor membrilor. Votul se va desfășura printr-un sistem electronic, on-line, securizat și verificabil.

Fiecare membru va putea să aleagă 7 candidați și să le acorde puncte în ordinea preferințelor:  candidatul cel mai bine plasat va primi 9 puncte, cel de pe locul doi va primi 7 puncte și următorii candidați vor primi 5, 4, 3, 2, respectiv 1 punct. Pentru fiecare candidat se va face suma tuturor punctajelor primite pe buletinele de vot pe care acel candidat a fost votat. Candidații vor fi ordonați conform sumelor punctajelor primite.

Asta înseamnă competiție reală și preocupare pentru competența și calitatea profesională a celor care vor reprezenta România în plan european, nu negocierile și înțelegerile interne pe care le perpetuează vechile partide.

“Alegerile interne din USR sunt un spectacol al democrației, un proces cu care ne mândrim, o premieră pentru politica românească. USR dovedește din nou că este cel mai transparent și mai democratic partid din România, în care fiecare membru participă la deciziile importante. Scopul USR este ca România să aibă o echipă de europarlamentari competenți și să pună capăt imposturii și mediocrității cu europarlamentari precum Viorica Dăncilă”, a declarat președintele USR Dan Barna.

Campania internă se va desfășura timp de două luni de zile, începând cu 1 octombrie 2018 și până pe 29 noiembrie 2018 și va include dezbateri, prezentări și turnee de promovare a candidaților. Procesul de votare va debuta în data de 22 noiembrie 2018, la ora 12.00 și se va încheia în data de 29 noiembrie 2018, la ora 12.00.

Biroul Național al USR urează succes tuturor candidaților în prima campanie de alegeri interne reale, democratice și transparente din politica românească!

Lista completă a candidaților: 

Nicolae Bogdănel Stefănuță
Cristian Dragnea
Vladimir Adrian Toncea
Adrian Niță
Oana-Maria Georgescu
Traian Niță
Vasile Cristian Câmpean
Vlad – Marius Botoș
Florin Andrei
Mihai Andrei Tănăsescu
Mircea Peres
Narcis George Matache
Sebastian Cernic
Marius Dragoi
Mihai Daneș
Ruxandra Diaconu
Mihai-George Forlafu
George Țăranu
Cristian Ghinea
Lavinia Andrei
Adriana Cristian
Camelia Carmen Crișan
Daniela Nica
Ciprian Lupaș
Miroslav Tascu-Stavre
Alex Glod
George Boroda
Radu Ghelmez
Christian Schuster
Alexandru-Gabriel Vărzaru
Violeta Chiriloaie
Marinel Nicolas
Elena Uram
Silviu Gurlui
Laurențiu Ionuț Dumitru
Alexandru Cristian Surcel
Marcel Florin Tărăbuță
Cristina Iurișniți
Adrian Coman
Mihnea – Ștefan Mihai
Alin Popovici
George Iortoman
Gabriela Oana Ursache
Radu Mihaiu
Bogdan Ionuț Ghica
Anda Simoc
Cristina Drăghici
Mihnea Petru Radu Moroianu
Iuliu-Albert Regeni
Claudia Postelnicescu
Virgil-Cristian Petrea
Iulian Lorincz
Gabriel Rău
Sabin Leonard Serbu
Mihai Nicolae Șvab
Aurora Tranescu
Mihai Constantin
Oana Iacob
Andrei Costache
Mihai Ștefan Zant
Octavian Alexandru Berceanu
Andrei Macsut
Radu Tudor Ciornei
Ioan Codruț Bucur
Teodora Stoian
Marius Aurelian Rus
Ioana Laura Cucos
Veronica-Lenuța Enușca
Clotilde Armand
Alexandru Descultescu
Ionuț Cătălin Bizdadea
Vlad Gheorghe
Dorin Ionuț Vintilă
Naomi Reniuț Ursoiu
Sorin Pavel
Alin Buzdugan
Laurențiu Marian Dincă
Raluca Amariei
Emanuel Ioan Stoica
Claudiu Dumitru
Dragoș Lucian Ivan
Teodor Lazăr
Florin Alexandru Belgun
Cătălin Ionuț Stancu
Valeriu Ștefan Petrescu
Elena Cristiana Mortoiu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *