Parlamentarii USR iau la pas România să strângă semnături pentru Fără Penali în funcții publice

Parlamentarii USR vor merge timp de două săptămâni, între 1-16 august, prin județele în care inițiativa Fără Penali în funcții publice are nevoie de 20.000 de semnături. Potrivit legii, inițiativa are nevoie de 500.000 de semnături din cel puțin 21 de județe din țară, strânse în șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. În prezent, inițiativa a adunat 454.000 de semnături. Județele care au atins ținta de 20.000 de semnături sunt: București, Brașov, Sibiu, Constanța, Sibiu, Timiș.

“Avem neapărată nevoie de 20.000 de semnături în 14 județe din țară. Fără Penali este deja un fenomen social, e un val care a cuprins toată România. E proiectat la concerte, strigat în concerte, scris pe ziduri, l-am văzut pe asfaltul de la Turul Franței, scandat pe stadioane. Fără penali este mesajul întregii societăți către cei care conduc azi România. Conține toată revolta oamenilor îndreptată împotriva legalizării hoției din bani publici prin lege, încercărilor de a subordona politic Justiția, incompetenței guvernului și ignoranței. Înseamnă mai mult decât spun cele două cuvinte: e o mare de oameni care s-a mobilizat și spune ajunge. Am primit semnale de la mii de oameni că vor să semneze și trebuie să ajungem la ei. Acesta este obiectivul caravanei, să ajungem la cât mai mulți dintre românii care vor să fie conduși de oameni cinstiți, nu de hoți, o dorință de cel mai mare bun simț. Este datoria noastră, a celor care susținem inițiativa cetățenească să facem ca acest lucru se întâmple”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Printre parlamentarii USR care vor merge cu Caravana Fără Penali sunt președintele USR Dan Barna, senatorul de diaspora Radu Mihail, deputatul Cristian Ghinea, deputata Cristina Pruna, deputatul Claudiu Năsui, senatoarea Silvia Dinică, deputatul Mihai Botez, deputatul Dumitru Lupescu, senatoarea Florina Presadă, senatoarea Silvia Dinică, senatorul George Marussi, senatorul Allen Coliban, deputatul Emanuel Ungureanu.

“Fără penali are potențialul a uni România care a fost în stradă după OUG 13, când au fost 600.000 de oameni. Acești oameni găsesc iar un moment de unitate în mișcarea fără penali. Inițiativa este despre sentimentul de a fi împreună, de a rezista împreună, este despre refuzul unei generații de a să lăsa condusă de infractori. Și unește România. Se tot spune că există două Românii, una a marilor orașe și una a micilor județene. Există o Românie oropsită, o România a comunităților mici, unde baronii locali ai PSD încearcă să intimideze oamenii de acolo. PSD este scos din minți de această campanie pentru că mergem în fiefurile sale și arătăm oamenilor de acolo că se poate și altfel. V-aș da câteva cifre doar. Gândiți-vă că în Tulcea, USR a avut 3500 de voturi în 2016. În Tulcea, deja 9000 de oameni au semnat, mai mult decât dublu voturile din 2016. Gândiți-vă că la Vaslui, cel mai sărac județ din România, USR a avut 5200 de voturi. Știți câți vasluieni au semnat FărăPenali? 11.500. Hunedoara – 7800 de voturi și 14.000 de semnături. Și acest trend se menține peste tot”, a declarat deputatul USR Cristian Ghinea.

Caravana Fără Penali va merge pe două rute astfel încât să acopere toată România, una prin Oltenia și Ardeal, și va include județele Argeș, Prahova, Dolj, Hunedoara, Alba, Mureș, și cealaltă prin județele din Muntenia și Moldova precum: Tulcea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Suceava.

Printre semnatarii inițiativei se numără politicieni precum Dacian Cioloș, președintele Mișcarea România Împreună; Ludovic Orban, președintele PNL; Cristian Diaconescu, fost Ministru de Externe; primarul social democrat din Pucioasa, Constantin Ana, dar și numeroși primari PNL.

Artiști precum Tudor Chirilă Smiley, Adrian Despot. Sau actorii precum Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Marius Manole, Natalie Ester, Mihai Călin, și mulți alții. Dar și scriitori și critici literariprecum: Alexandru Călinescu, poetul Emil Brumaru, scriitorul Lucian Vasiliu, criticul literar Bogdan Crețu, scriitorul Radu Părpăuță, poeta Mariana Codruț, scriitorul Michael Astner, poetul Radu Andriescu, scriitorul Florin Irimia.

Inițiativa  a fost semnată, de asemenea, și de membri PSD, primari și consilieri județeni din mai multe județe din țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *