Ordonanța pentru impozitarea contractelor part-time este un abuz și încalcă Constituția

Partidul Uniunea Salvați România a trimis o scrisoare deschisă Avocatului Poporului prin care îi cere să sesizeze la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului prin care se modifică impozitarea contractelor parțiale de muncă.

Uniunea Salvați România consideră că decizia de impozitare a contractelor parțiale la nivelul unui salariu minim pe economie cu normă întreagă reprezintă un abuz la adresa angajatorilor și a celor cu venituri mici și încalcă prevederile constituționale în în domeniul fiscal.

Semnatarii scrisorii, deputații Silviu Dehelean și Claudiu Năsui, susțin că ordonanța Guvernului încalcă prevederile constituționale deoarece Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este lege organică și nu poate fi modificată sau completată de către Guvern printr-o ordonanță simplă.

Totodată, prin această ordonanță a fost instituită o derogare de la prevederile art. 4 din Codul fiscal, conform căruia acesta se modifică și se completează prin lege care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Mai mult, aceeași prevedere stipulează că atunci când se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, legile sau ordonanțele trebuie să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.

În mod grav se încalcă și dreptul la libertate economică prevăzut la art. 45 din Constituție, prin obligarea nejustificată a anumitor categorii de angajatori la plata contribuțiilor de asigurări sociale calculate prin raportare la salariul minim brut pe țară, chiar și pentru angajații cu jumătate de normă și/sau care primesc o remunerație inferioară valoric.

Una dintre tarele politicienilor care s-au succedat la conducerea României este aceea de a-i trata pe guvernați ca pe niște contravenienți sau infractori și de a legifera în consecință. Cu toate că nu există vreo dovadă palpabilă că acei cetățeni care sunt angajați cu fracțiune de normă urmăresc prin această să eludeze impozitele pe muncă, Guvernul Tudose a decis să îi forțeze să plătească ca și când ar munci cu normă întreagă exact pe considerentele de mai sus. Prezumția de nevinovăție nu există pentru Guvernul PSD”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean.

Astfel, Uniunea Salvați România consideră că Ordonanța pentru impozitare contractelor parțialede muncă reprezintă un abuz atât prin încălcarea unor obligații legale dar și pentru că îi dezavantajează pe angajatori și pe cei cu venituri mici cărora li se dublează nivelul contribuțiilor sociale.

Având în vedere că Avocatul Poporului este singura instituție care are dreptul de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțele Guvernului, Uniunea Salvați România cere acestuia să se adreseze instanței de contencios constituțional pentru a remedia acest derapaj de la principiile statului de drept și a împiedica Guvernul să-și atribuie în mod discreționar competențe nerecunoscute de Constituție și lege.

Prin această ordonanță, coaliția PSD – ALDE continuă maniera haotică de guvernare prin care în loc să își respecte promisiunile electorale de reducere a impozitelor și taxelor legiferează introducerea intempestivă a unui regim fiscal abuziv pentru companii și pentru contribuabilii onești și de bună credință din această țară”, a conchis deputatul USR Claudiu Năsui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *