Noul guvern condus de Viorica Dăncilă întruchipează camarila lui Dragnea

USR consideră că numirile în guvernul condus de Viorica Dăncilă ne oferă același spectacol de incompetență cu care PSD ne-a obișnuit deja. Sunt aceleași personaje, s-a schimbat doar omul din scaunul de premier, de această dată avem de-a face cu unul dintre cei mai supuși oameni ai lui Liviu Dragnea.

“Avem un nou guvern doar pe hârtie, căci PSD învârte aceleași personaje de trei guverne încoace. Încă o dată Liviu Dragnea, un politician condamnat penal și judecat pentru corupție, ne arată că singurul său obiectiv este să oprească dosarele care-i poartă numele, fără să-i pese de modul în care este gestionată soarta României. Noul guvern întruchipează camarila lui Dragnea care va acționa fără să clipească pentru a subordona justiția intereselor liderului PSD”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Numirile din actualul guvern sunt o bătaie de joc fără precedent în istoria țării. Dragnea a schimbat trei guverne ca să o avem încă o dată pe doamna Carmen Dan la ministerul de Interne, în condițiile în care și-a dovedit deja incompetența în cursul anului trecut: proasta gestionare a cazului polițistului pedofil, promovarea legilor jandarmeriei și poliției care doresc transformarea României într-un stat polițienesc, neîndeplinirea niciunei măsuri din „programul de guvernare”.

Întoarcerea Rovanei Plumb în fruntea ministerului Fondurilor Europene arată încă o dată cum PSD ignoră cu bună-știință criteriile de integritate în alegerea membrilor Guvernului. Reamintim că Rovana Plumb, vizată de o anchetă DNA, a demisionat din Guvernul Tudose, dar nu a putut fi cercetată deoarece a fost salvată de colegii de coaliție, care au votat împotriva ridicării imunității parlamentare.

Menținerea în guvern a lui Paul Stănescu, în funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în condițiile în care DNA a solicitat în urmă cu doar câteva zile reînceperea urmăririi penale în cazul său, confirmă faptul că PSD nu reușește să găsească oameni competenți și fără probleme de integritate pentru a forma un guvern stabil și eficient.

USR condamnă actualele numiri și consideră că guvernul condus de Viorica Dăncilă nu va face altceva decât să adâncească România în criza deja existentă și va reprezenta în mod dezastruos țara pe plan extern. Guvernul Dragnea 3 este compus din oameni slab pregătiți și cu probleme de integritate. USR va vota împotriva învestirii guvernului Dăncilă propus de PSD-ALDE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *