Deputatul USR de Diaspora Daniel Popescu a solicitat Guvernului introducerea sistemului de vot electronic pentru românii din afara granițelor țării

Parlamentarul sucevean Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripția nr. 43 – Diaspora, în prezent vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a afirmat că statul român are obligația morală și legală să asigure exercitarea dreptului constituțional de a vota în condiții decente și fără impedimente.

“Din discuțiile și dezbaterile pe care le-am avut cu specialiștii din țară și din străinătate, m-am convins că statul român are capacitatea să implementeze – prin instituțiile abilitate – un asemenea sistem de vot. A demonstrat acest lucru odată cu referendumul din 2003, când a introdus votul electronic pentru militarii români aflați în misiuni peste granițe.”, a declarat deputatul USR.  

Daniel Popescu a interpelat Autoritatea Electorală Permanentă în legătură cu derularea votului electronic cu prilejul referendumului național privind revizuirea Constituției din 2003, instituit pentru personalul militar și polițiștii care se aflau în perioada de desfășurare a referendumului, în misiuni oficiale în Afganistan, Bosnia-Herţegovina, Irak şi Kosovo. Răspunsul primit din partea Autorității Electorale Permanente conține o serie de informații relevante pentru opinia publică și care merită prezentate.

“În prezent soluțiile tehnice au o performanță și un nivel de securitate incomparabil mai înalte decât în 2003, astfel că se poate garanta fără probleme desfășurarea scrutinului în condiții de maximă siguranță. Necesară și obligatorie este însă voința politică a coaliției aflate la guvernare, care – după cum arată lucrurile la această oră – „lipsește cu desăvârșire” în modul cel mai caragialian cu putință!”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Interpelarea și solicitarea deputatului USR s-au înscris în contextul alegerilor ce vor avea loc în România în următorii doi ani și atrage atenția asupra faptului că în anul 2003, cu prilejul referendumului național pentru revizuirea Constituției, Guvernul de la acea dată a avut capacitatea și voința politică de a introduce mijloacele electronice de exprimare a votului pentru personalul militar și polițiștii aflați în misiuni oficiale în Afganistan, Bosnia-Herțegovina, Irak și Kosovo. Acest sistem de vot prin mijloace electronice a fost instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 93 din 9 octombrie 2003 pentru exprimarea votului prin mijloace electronice la referendumul național privind revizuirea Constituției. Demn este de menționat faptul că această ordonanță de urgență nu a fost abrogată de niciun alt act juridic ulterior al Guvernului sau Parlamentului și rămâne astfel în inventarul legislativ românesc ca instrument tehnic valid și perfect funcțional pentru desfășurarea oricărui tip de scrutin.

Pentru consultarea răspunsului complet al Autorității Electorale Permanente, se poate accesa următorul link: http://www.cdep.ro/interpel/2018/r6038A.pdf  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *