Deputatul USR Daniel Popescu a efectuat o vizită de documentare la groapa de gunoi din pasul bucovinean Mestecăniș

Parlamentarul sucevean Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripția nr. 43 – Diaspora, în prezent vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a efectuat în zilele de 12 și 13 aprilie o vizită de documentare la groapa de gunoi din pasul Mestecăniș. Obiectivul acestei vizite a fost acela de a observa starea în care se află această zonă din punctul de vedere al protecției mediului și de a discuta cu cei care ar fi direct afectați de acest proiect despre acțiunile care pot fi întreprinse în sprijinul cauzei lor.

Deputatul USR a fost însoțit de domnul inginer Aristide Maxim Samoilă, care se luptă de 12 ani cu autoritățile pentru a pune capăt acestui proiect pe cât de aberant, pe atât de toxic pentru mediul înconjurător și pentru locuitorii din zonă. Domnul Maxim Samoilă a reușit să angreneze în susținerea acestei cauze locuitori din zonă, activiști de mediu, avocați și jurnaliști care au realizat numeroase articole și reportaje bine documentate despre acest proiect, aflat în acest moment în atenția Direcției Naționale Anticorupție.

Merită amintit faptul că groapa de gunoi din pasul Mestecăniș a fost construită de Consiliul Județean Suceava în absența oricărei consultări prealabile cu locuitorii din Valea Putnei. Aceștia ar fi fost îndreptățiți prin lege să își dea sau nu acordul asupra amplasării acestui depozit pe pășunea Putnișoara. Localnicii au făcut numeroase demersuri pentru a opri această construcție și au cerut insistent să fie găsit un alt amplasament pentru acest obiectiv (mai ferit și mai depărtat de zonele locuite), din cauze evidente: caracterul puternic poluant pentru locuitori și pentru întregul ecosistem din zonă. Din păcate, construcția gropii de gunoi a demarat în anul 2007, dar în 2010 localnicii au dat în judecată autoritățile locale și județene, obținând câștig de cauză abia în anul 2016. Odată cu acel moment trebuiau sistate toate lucrările de construcție a depozitului (care ajunseseră deja la 50%), însă acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că, în prezent, depozitul este finalizat în proporție de 98%.

Merită menționat, de asemenea, că, odată cu decizia din 2016 a instanței civile, care este definitivă și executorie, terenul de 9 hectare afectat gropii de gunoi ar fi trebuit reintrodus în patrimoniul comunei Pojorâta, însă autoritățile locale din Pojorâta și cele de la nivel județean au inițiat un nou proiect de hotărâre pentru darea în proprietate către Consiliul Județean Suceava a celor 9 hectare de teren. Cu toate că localnicii din Valea Putnei și-au exprimat ferm dezacordul în cadrul dezbaterii publice cu privire la cedarea celor 9 hectare, Consiliul Local Pojorâta nu a ținut cont de poziția localnicilor și a hotărât darea terenului în proprietate către Consiliul Județean Suceava pentru construirea gropii de gunoi.

Depozitul din pasul Mestecăniș se află amplasat la mai puțin de 1.000 de metri distanță față de zonele locuite — mai exact, la 790 m distanță față de satul Valea Putnei, la 400 de metri distanță față de locuințele și cabanele de pe Mestecăniș și la doar 20 de metri distanță față de drumul național DN17 (E58). Acest lucru face ca decizia de construire a unei gropi de gunoi într-un asemenea loc să devină și mai absurdă, pe lângă faptul că este nelegală.

„Am locuit și profesat peste 10 ani în afara țării și nu am văzut o asemenea aberație nicăieri în Uniunea Europeană. Această situație este demnă de teatrul absurdului. Voi continua să îi susțin pe cei implicați și afectați, pentru ca această bombă ecologică cu ceas să nu fie pusă în funcțiune. Bucovinenii știu că această groapă de gunoi este una dintre una dintre afacerile trans-partinice cu iz penal, care ar deveni o calamitate pentru mediu, zootehnie, apicultură, turism și economia locală. Nu putem lăsa ca un asemenea dezastru să aibă loc chiar sub ochii noștri!”, a afirmat deputatul Daniel Popescu.

Parlamentarul USR a prezentat deja colegilor deputați din Parlamentul României situația absurdă legată de groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș și a cerut în mod deschis anularea definitivă a acestui proiect; refacerea completă a vegetației distruse prin decopertare şi excavare și tragerea la răspundere a celor responsabili și complici în acest proiect.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *