Aliaţii noştri nu abandonează România în mâinile lui Dragnea. Nici USR nu o va face

Uniunea Salvaţi România salută apelul lansat într-un comunicat oficial de reprezentanţii Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii, cu privire la necesitatea de a continua lupta anti-corupţie din România şi de a reexamina schimbările la codul penal şi la codul de procedură penală.

„Acţiunile majorităţii PSD-ALDE se văd la fel de toxic şi din exterior. Comunicatul emis de cele 12 state partenere demonstrează că USR luptă pentru o cauză care beneficiază din plin de sprijinul aliaţilor României. Ceea ce vor să facă Liviu Dragnea şi majoritatea PSD-ALDE în aceste zile ne îndepărtează nu doar de statul de drept şi de lupta anti-corupţie, dar şi de valorile democratice europene şi euro-atlantice. Încercările disperate ale majorităţii parlamentare şi ale guvernului de a scăpa infractorii de răspunderea penală ne costă neacceptat de mult. Aliaţii noştri nu abandonează România în mâinile lui Liviu Dragnea. Nici USR nu o va face!”, a declarat preşedintele Uniunii Salvaţi România, deputatul Ilie Dan Barna.

USR recunoaşte în declaraţia celor 12 state partenere şi aliate ale României propriile valori şi puncte de vedere, considerând că acţiunile PSD-ALDE reprezintă nu doar un imens pas înapoi în ce priveşte lupta anti-corupţie, dar şi în lupta împotriva infracţionalităţii de orice fel şi marchează un atac împotriva democraţiei şi a statului de drept în România. Uniunea Salvaţi România răspunde la apelul declaraţiei privind sprijinul experţilor juridici internaţionali şi anunţă că este pregătită să lucreze împreună cu aceştia pentru identificarea unei soluţii la criza prin care trece statul român sub conducerea PSD-ALDE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *